Let's pretend it's tuesday, tuesday, pentru că am observat că până acum am scris doar marţea. Ptiu pe ele, trei ceasuri rele. Ar fi fost mai degrabă ceva "un os greu de ros", dar nu prea mă ţin pe mine jocurile de necuvinte, aşa că am renunţat. Adică am văzut Dogville şi m-am gândit că oarecum aş putea scrie despre el. Wrong, dudette, habar n-ai să scrii, şi cu atât mai puţin despre filme. De ce ai vrea să spui că ai împărţit filmul în 3 părţi de câte 3 ore, ai văzut prima parte, ai dormitat vreo două zile şi pe urmă ţi s-a făcut dor de desenatul cu cretă. Aşa că te-ai aşezat în faţa câinilor şi nu te-ai mai putut ridica. Da, dudette, admit it, când ai văzut cu câtă graţie o călcau în picioare (şi nu numai) pe biata Grace, parcă îţi venea să îi strigi lui Nicole să move on, ce naiba caută acolo pe platoul ăla kafkian. Ţi-ai revenit când a apărut tăticul şi ţi-ai dat seama că ăsta o să aibă... şi o să îi facă dreptate fetei. Bunătate, bunătate, dar câtă poate să ducă cu graţie lume asta? Te-ai revoltat că fata asta părea cu capul în nori şi nu rupea pisica în două. Pardon, câinele. Pe urmă te-ai revoltat când a luat pistolul în mână şi şi-a făcut dreptate aşa cum înţelegea ea mai bine. Cine să te mai înţeleagă, dudette. Până la urmă, cine să o înţeleagă şi pe Grace? Eu, una, nu.
P.S. Recomand cu căldură acest movie. O reclamă, dar nu la Duster de data asta.
Erland Josephson, 1923–2012
Cu 2 ore în urmă
