sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Aha

Bucureştiul dimineţilor pustii şi reci e numai al tău. Merg încet pe urmele tale imprimate în asfaltul care se topeşte sub privirile mele goale şi fără mine în ele. Paşii mei alunecă uşor şi nu mă simţi. Mda. Sunt umbră şi îmi place. Alunec mai departe pe urmele tale şi mi se pare mereu că te întorci să vezi dacă mai sunt acolo. Eu şi privirile mele goale, umbra mea care iese din colţurile oraşului. Îmi promiţi că multe se vor întâmpla în colţul meu şi eu încep să mă întreb. Şi să deşir poveştile încâlcite care zac în cărţile mele. Cărţile mele care mă îmbie cu liniştea lor din cutiile în dungi în care le ţin.
Credeam că... citindu-ţi poveşti nemuritoare şi jucându-mă de-a Şeherezada va fi de ajuns. Credeam că păcatele mele grele şi fără culoare îşi vor găsi moartea în muşcăturile tale amare ca gustul unei întrebări rămase fără răspuns. Credeam.
Respiraţia mi se opreşte şi te caut cu privirile mele goale. Gândurile mele mă lovesc încetişor şi-mi râd zglobiu, ca o sticlă spartă pe o podea care n-a cunoscut niciodată zgomot de paşi. Umbra mea s-a lăsat furată de gânduri şi acum nu mai găsesc urmele paşilor tăi. Sau poate te-ai descălţat şi eu nu ştiu să recunosc urmele de tălpi pe asfaltul oraşului meu pustiu şi rece.
Credeam că te-am văzut la un colţ de stradă, printre cărţi prăfuite şi dive cu zâmbete tăiate în hârtie. Credeam. Dar nu eşti tu. E doar umbra ta, fără culoare, fără miros, cu gust amar, venit de undeva de departe din dimineţile mele ce strigau mut de o durere la care închideai ochii. Eşti doar un păcat la fel de greu ca şi tăcerile mele. Tăceri, colţuri, obsesii, e simplu până la urmă.
Credeam că eşti tu în cărţile care mă înconjoară tăcute şi mioape, credeam că eşti tu în săruturile care muşcau în mine cu disperarea sângelui care s-a pierdut pe sine, credeam că eşti tu în vorbele care se jucau în ploaia de sofisme. Credeam că sufletul meu spart în mii de bucăţi se va lipi la loc, în două bucăţi egale, fără firimituri. Inefabil şi peremptoriu până la urmă.

A-ha - Thought That It Was You
Asculta mai multe audio Muzica

2 comentarii:

laura spunea...

henry miller, parcă, spunea că cel mai uşor uiţi o femeie transformând-o în literatură. cred că şi pentru uitatul bărbaţilor e valabil :)

domnisoaraT spunea...

Frumos ce zice nenea Miller :). Si cred cu tarie ca e valabil, dar... mie nu-mi iese literatura, poate doar un pic de uitat, asa, din cand in cand :D

Trimiteţi un comentariu